STRATEGIC REALIGNMENTS IN EASTERN MEDITERRANEAN | publicatii - Politica La Est
p5.jpg

STRATEGIC REALIGNMENTS IN EASTERN MEDITERRANEAN

Dr. Mihail E. Ionescu
 
Tabloul de securitate  de veche data din Mediterana Orientala in era post-Razboi Rece era cunoscut si acceptat  pana in toamna anului 2015 . Harta geopolitica a regiunii era o mostenire a Razboiului Rece, in care confruntarile succesive intre lumea araba si Israel - 1948, 1967, 1973, 1982 , precum si valul de atacuri teroriste ale ultimelor doua decenii ale Razboiului Rece declansate de partea arabo-palestiniana- au conturat un anumit echilibru. Acesta s-a initiat o data cu pacea dintre Israel si Egipt de la Camp David – 1978 si 1994 -, a prins contur defintiv  o data cu Conferinta de la Madrid din 1991 si a durat pana in septembrie 2015, cand Rusia a intervenit brusc si in forta in Siria aflata in razboi civil, reintrand surprinzator si consecutivA unor evolutii inca nedeplin elucidate   acolo unde nu mai fusese prezenta ( URSS) de circa o jumatate de veac.

Desigur schimbari masive se profilau de cativa ani, mai ales de cand zona fusese inflamata de fenomenul ‘ primaverii arabe’ ( declansat 2011 ) , dar si de cand   Iranul a inceput marsul sau de constructie a unei semiluni Shiite ( persane )  care sa atinga , in Liban si Siria, tarmul Mediteranei Orientale. Aceasta inaintare iraniana a fost intemeiata pe telul comun islamic al luptei impotriva Israelului si  s-a substantializat o data cu  evoutiile din Irak post- invazia americana din martie 2003, pentru a dobandi acuta amplitudine o data cu razboiul civil din Siria. Acesta din urma ,  declansat in 2011 intr-o tara unde o conducere allawita ( o secta a shiismului) domina o tara predominant sunnita, unde Turcia – vechea putere imperiala pana la Primul Razboi Mondial-déjà aratase ca are interese a produs in desfasurarile sale consecinte care aveau sa schimbe echilibrul geopolitic mostenit istoric si sa initieze noi trenduri .

Deopotriva,  2011 a mai sadit in acest tablou mostenit al securitatii regionale, dar déjà in schimbare, un alt element perturbator, care a fost , mai degraba decat in Egiptul déjà destabilizat in 2011-2012, anume  Libia fostului dicatator Gaddafi. In aceasta din urma tara- in care putem spune ca am fost martorii ultimului exemplu istoric de interventionism liberal, caracteristic actiunii Occidentului si NATO   in era post-Razboi Rece – s-a inregistrat , dupa sfarsitul grotesc al dictatorului , un razboi civil devastator nici azi sfarsit.

Initial, razboiul civil din Libia  a parut sa fie gestionabil, desi valurile de imigranti ‘impinsi’ de aici de catre  retele de traficanti déjà destabilizau  zone largi din Sudul Europei, cu deosebire Italia,situate geographic foarte apropiat,  iar ONU s-a angajat cu forta sa slabita pentru a instala una dintre taberele interne in conflict la conducerea statului .

Numai ca istoria pare a nu se termina aici. Sub incidenta transformarilor notabile in peisajul securitatii globale, Mediterana de Est a revenit de mai bine de un an in prim plan . Iar o insemnare pe contul de twitter al fostului ministru de Externe si premier al Suediei, un atent observator al evolutiilor internationale , ne arata ca ne aflam chiar in preajma unui razboi  regional …neanuntat:
 
 “ @carlbildt
More
Carl Bildt Retweeted Mohamed Eljarh
Will Turkey now deploy forces to Libya to block any advance by the Haftar forces? It’s all part of an escalating proxy war covering large parts of the region.
 
Carl Bildt added,

@Eljarh
Now that the GNA has officially requested Turkish support. It is now up to #Ankara to start with its process of approval for support and deployment of forces to #Libya. #Erdogan made it clear that he'll consider the GNA's request if it comes. Actual preparations already underway.
2:09 AM - 20 Dec 2019[1]
 
          Ne aflam asadar – la sfarsit de an 2019, in fata unui “ razboi prin interpusi”  si daca da , care sunt beligerantii si patronii lor, respectiv puterile implicate ?
 
Raspunsul rapid si calificat nu este defel usor de  dat, intrucat evolutiile recente inregistreaza in aceasta zona – ca indeobste in cazuri similare- o serie  de semne de intrebare privind cauzele de aparitie si actorii principali. Totusi o reconstituire cronologica poate aduce anumite limpeziri .
 
Mai intai sa reconstituim si explicam acronimele  din tweet-ul de mai sus. Fortele “ lui Haftar” sunt cele conduse de generalul cu acelasi nume , Khalifa Belqasim Haftar ( Hiftar, in alte versiuni ) , ofiter cu cetatenie dubla , americana si libiana,  acum conducator al Armatei Libiene de Eliberare ( LNA ) ,implicat din primavera acestui an in razboiul civil din tara, numit si “ al doilea razboi civil”. “GNA” - “ The Government of National Accord” - este guvernul provizoriu al Libiei , format in urma unei initiative a ONU  si , potrivit acordului fortelor libiene post-Gaddafi, recunoscut de Consiliul de Securitate in decembrie 2015 ca singura  autoritate politica legitima  a tarii. In pofida tensiunilor existente intre cele doua ‘parlamente’ ale tarii ( de la Tripoli si, din est, de la Tobruk ),  ONU recunoaste azi GNA ca reprezentant legitim al Libiei. Dupa martie 2016, Lybian House of Representatives ( LHR ) , aflat la Tripoli,  unul din aceste parlamente , si rivalul sau ‘General National Congress’ ( GNC )   s-au aflat in competitie pentru guvernare, iar cel dintai a cerut in 2018 noi alegeri .

Generalul Haftar sustine Lybian House of Representatives  , care refuza sa sprijine guvernul GNA, acesta fiind in pierdere de legitimitate si sprijin in tara in favoarea rivalului.  Pe fondul unor tensiuni pe axele de impotrivire fata de radicalismul islamic, dar si pe fondul  marilor disensiuni in privinta resurselor petrolifere, generalul Haftar este crescand vazut ca fiind o cheie a stabilizarii situatiei din Libia, participarea sa la formarea unui nou guvern legitim fiind considerata esentiala . Indiscutabil, puterile interesate in bazinul mediteranean, dar si in stabilizarea interna a uneia dintre cele mai bogate tari in petrol din regiune ,  sunt grupate in spatele celor doua tabere déjà, din luna mai 2019,  in conflict armat ( ‘al doilea razboi civil’ ).

Ceea ce este foarte clar acum este faptul ca GNA  a cerut sprijin militar Turciei, iar aceasta tara are a decide curand daca disloca propriile sale trupe in Libia, incercand sa opreasca avansul generalului Haftar, sprijinit de Egipt, UAE, Rusia, UK , Franta.

In ultimele saptamani lucrurile au inceput sa se precipite in ce priveste situatia din Libia, in ansamblu in centrul si estul Marii Mediterane.  O stire dezvoltata public din 15-16 decembrie semnala ca Turcia isi pregateste  forte militare pentru o dislocare a acestora in Libia in sprijinul  GNA, asadar impotriva fortelor lui Haftar. Poate ca aceasta atitudine a Ankarei trebuie pusa in legatura cu opozitia pe care o intampina planurile sale din partea aliatilor occidentali din NATO in ce priveste Siria, dar deopotriva in legatura cu dosarul rezervelor de hidrocarburi si gaze din  jurul insulei Cipru . Presa turca a vehiculat, in ultimele doua luni 2019 ,  acest gen de stiri  ceea ce a facut observatorii internationali sa se focuseze pe aceasta zona volatila . La 16 noiembrie un ziar turcesc a anuntat ca parlamentul  ( comitetul de politica externa ) a aprobat  un acord incheiat  de Turcia si Libia privind cooperarea militara, inclusiv privind dislocarea unei forte de reactie rapida in caz de nevoie  si la cererea guvernului libian . Acordul in cauza refera si la o intelegere intre  Tripoli ( sediul GNA ) si Ankara privind stabilirea granitelor apelor teritoriale ale celor doua state ( zonele maritime de interes economic exclusiv) . [1] Acelasi ziar a a anuntat ca fortele militare turcesti iau masurile necesare de pregatire in vederea unei interventii militare in Libia. [2] De altfel, presedintele turc a declarat la un post de televiziune national ca "We will be defending the rights of Libya and Turkey in the Eastern Mediterranean" , la o zi de la intalnirea dintre ministrul de Externe al Ankarei  si seful Apararii de la Tripoli si omologul acestuia din Qatar, facand referinta la acordul mentionat . Presa a mentionat ca  Haftar a declarat invalid acest acord, deopotriva semnaland faptul ca intregul dosar  evidentiaza si o  aliniere a statelor vecine sau interesate.  Astfel, generalul Haftar este sprijinit in actiunile sale de Egipt, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite si Franta. [3] Rusia este , de asemenea, intre sprijinitorii acestuia.
 
Evolutiile recente din relatiile bilaterale dintre Tripoli ( GNA ) si Ankara nu au ramas fara urmari imediate. Egiptul a fost foarte vocal in a condamna acordul Ankara-Tripoli referitor la delimitarea acvatoriului Marii Mediterane. Astfel,  un expert egiptean a mentionat ca "The delimitation agreement that goes against Egypt’s interests in the Mediterranean's wealth, and the Turkish insinuation of military intervention in Libya, are dangerous developments that require a significant change in Egypt’s policies"; iar un altul referindu-se la intelegerea militara  intre cele doua parti  considera ca acesta “would pave the way for direct Turkish intervention in Libya, which Egypt rejects.” Concomitent, Cairo a mentionat ca oficial ca entitatea legitima a poporului libian este parlamentul de la Tobruk -dominat de Haftar - , nu cel de la Tripoli. [4] Egiptul   a sesizat la 18 decembrie 2019, Consiliul de Securitate al ONU ca intelegerile Ankara –Tripoli violeaza rezolutiile sale referitoare la stabilizarea Libiei si ca  , potrivit unui official egiptean,  “The security council and the UN have to live up to their responsibilities and face the deteriorating situation in Libya before it explodes /…/ Egypt will defend its sovereignty, rights, interests and borders relentlessly and fearlessly, in case its interests in the Mediterranean Sea are jeopardized or face security and military threats.”[5]
 
Dosarul exploziv nu se cantoneaza doar la duelul indirect dintre Cairo si Ankara , ci se extinde in sistemul international.
 
Grecia , care a urmarit cu atentie semnalele privind acordul Ankara- Tripoli referitor  la delimitarea zonelor economice exclusive ale celor doua parti in Marea Mediterana , a luat masurile considerate potrivite, socotindu-se vatamat in propriile interese. Astfel , la inceputul lunii , Grecia a expulzat reprezentantul diplomatic al regimului de la Tripoli pe temeiul ca acest proces bilateral Ankara- Tripoli de delimitare a zonelor economice exclusive nu tine cont de interesele Greciei si de legalitatea internationala.  Atena a aratat ca acordul reprezinta o “ absurditate georgafica” dat fiind ca intre Turcia si Libia se afla insula Creta care  apartine  teritoriului national grec.  Egiptul s-a asociat , la randul sau, protestului grec si cipriot .
 
In sprijinul Greciei  si  Ciprului, a venit , cu greutatea sa economica si legala, Uniunea Europeana. Ministrii de Externe ai UE , la 2  decembrie 2019 , dupa o expunere argumentata a sefului diplomatiei de la  Atena,  referitoare la ilegalitatea internationala a acordului intre Ankara si Tripoli , au exprimat solidaritatea cu Grecia si Cipru. Josep Borell , Inaltul Reprezentant al UE  pentru Politica Externa si de Securitate a declarat ca “We expressed our solidarity and our support to Greece and Cyprus and will continue doing that”, iar in replica presedintele turc  ,Tayyp Erdogan,  a  aratat ca Grecia “ va plati’ international pentru expulzarea trimisului diplomatic libian, iar Turcia si  Tripoli vor efectua explorarile in apele apartinatoare , precum si in cele internationale, inclusiv in Marea Neagra. In acest scop, a aratat presedintele Erdogan , Turcia va achizitiona o nava de profil  . [6] In acelasi interviu televizat, Erdogan a spus ca Turcia va proteja ‘ drepturile’ Turciei, Libiei si TRNC ( Turkey Republic of Northern  Cyprus – stat recunoscut doar de Turcia diplomatic si unde se afla dislocate forte militare turcesti )  in fata incercarilor Greciei, Israelului, Egiptului si “administratiei  grecesti din Cipru “  de a afirma suveranitatea lor in estul Mediteranei.  Referintele lui Erdogan sunt indiscutabil tintite catre  masivele zacaminte din apele teritoriale ale insulei Cipru , desi accepta  un dialog cu Grecia cu conditia ca orice conducta din regiune sa fie facuta impreuna sau cu consultarea / aprobarea Ankarei . Larnaca a anuntat déjà ca a sesizat actiunile Turciei la Curtea Internationala de Justitie de la Haga privind aspiratiile Turciei la mari portiuni  ale zonei economice exclusiva a  Ciprului .[7]
 
Impulsul imperial  neo-otoman redesteptat in prezidentia lui Erdogan nu s-a lasat neafirmat in aceasta evolutie de evenimente. El se reclama/intemeiaza pe secole de dominatie otomana in Mediterana Orientala, deplina stapanire a coastelor acesteia, cu tari ca Egipt ( independent abia dupa Primul Razboi Mondial ) si Grecia ( independenta in 1830) ca provincii abia tarziu privilegiate ale imperiului, unde insulele acvatoriului- Cipru, Creta, Rodos- erau simple antrepozite hegemonice, iar Libia si Egiptul pana tarziu avanposturi imperiale in locuri unde la ‘ varful’ sau imperiul constantinopolitan avea intinderea vestica maxima. Anuntul ca va efectua explorari de gaze si petrol in Estul Mediteranei si Marea Neagra reprezinta o afirmatie clara , dar greu de acceptat azi cu trasari de frontier maritime ilegale, a acestei ambitii neo-imperiale. Este o megalomania de veche data, cand Marea Neagra era un ‘lac turcesc’ , iar Mediterana Orientala  competitivitata fata de otomani doar de Venetia dogilor sau de cruciadele mai mult sau mai putin timide  ale papilor de la Roma ( ineficiente chiar cu sprijinul unor regate puternice din Vest ca Franta sau Anglia ). Uniunea Europeana nu mai este azi  ceea ce era atunci un Vest divizat si slabit mai ales de propriile sale deschideri si aspiratii  de dincolo de Atlantic ( o data cu era descoperirilor geografice ale secolului XV )  , unde se vor afla imperiile proprii de mai tarziu si durabile pana in secolul trecut ( in a doua parte ), pentru  a se mai interesa de un Est fara mari perspective. Abia cand Rusia va apare la orizont aici tinzand sa dobandeasca accesul maritim la deschideri globale- catre Pacific , prin Siberia, sau la Constantinopol, prin Stramtori catre alte ‘mari calde’,  atunci Vestul va redescoperi importanta , uitata vreme de secole, a Estului.

In imprejuarile sfarsitului de an  2019 si de inceput 2020 ,  Turcia lui Erdogan reconfirma  aceasta redesteptata ambitie neo-otomana relevand veleitati in Mediterana Orientala- iar Libia este si un raspuns si  fata de o Rusie careia ii devine , ca partener, tot mai asimetrica, de la cumpararea de armament strategic la compromisurile  facute in Siria  in legatura cu ‘teroristii’ kurzi , dar spijiniti si de Rusia si de SUA. Presedintele turc a sperat poate  in sprijinul SUA, mai précis al lui Trump, cu interese proprii in Turcia, dar cu un Congres tot mai recalcitrant fata de Ankara neo-imperiala. Iar recunoasterea recenta a genocidului armean de catre Congresul SUA , precum si votarea impeachment-ului lui Trump de catre Camera Reprezentantilor arata lui Erdogan ca se ingusteaza primejdios libertatea sa de actiune ,astfel ca a mutat in Mediterana Orientala si catre Europa asertivitatea recent dobandita din inertie si amintire imperiala. De aici si faptul ca ameninta cu un nou val de imigranti Europa, mai intai Grecia- in contextul chiar al contestatiei pentru gaze si petrol din jurul  zonei exclusive maritime a Ciprului – ,dupa cum  nu se da inapoi de a ameninta chiar SUA cu inchiderea bazelor de la Incirlik si  Kurecik .

Din asertivitatea recenta a  Turciei in fata noilor vecinatati, altele acum  decat cele ale unui trecut imperial redesteptat, cand  UE de azi  era reprezentata in principal de  Venetia,  iar Rusia imperiala  foarte departe la Nord fara sa fi atins tarmurile Marii Negre si  SUA nefiind inca  pe harta lumii, ce trebuie sa intelegem ?  Ca Ankara isi calibreaza un alt teatru de afirmare , o data ce situatia din Siria nu a evoluat in sensul asteptat  , dar ca nu renunta la ambitiile neo-otomane ?  Se pare ca da.

Tensiunea in estul Mediteranei nu a incetat sa sporeasca o data cu apropierea sfarsitului anului 2019.   La 26 decembrie 2019, Erdogan a anuntat intr-o declaratie ca la 7 ianuarie 20120 va prezenta Parlamentului spre aprobare solicitarea de a sprijini GNA cu forte militare la cererea acestuia . Unele ziare din Turcia au mentionat chiar eventualitatea  instalerii unor  baze militare in teritoriul libian controlat de GNA.  Taberele din Libia in conflict sunt oarecum clare potrivit presei internationale. Turcia si Qatar sprijina GNA , in timp ce Rusia, UAE, Arabia Saudita , Egipt si Franta sunt in spatele generalului Haftar si parlamentului de la Tobruk. Precocupat de evolutiile din zona, preseddintele rus Putin a vorbit la 26 decembrie cu omologul italian militand pentru o rezolvare pasnica a crizei intervenite. In acelasi timp Moscova a dezmintit o stire pusa in circulatie de ziarul NYT ca ar fi trimis forte de mercenari in Libia.[8]

Este de asemenea de mentionat ca Ankara s-a lansat de cativa ani intr-un program de inarmare navala de mari dimensiuni, recent fiind lansat la apa  primul submarine dintr-o serie de sase care vor intra in dotarea fortelor navale proprii pana in 2025.
 
Potrivit unui blog american, in care este publicata o analiza referitoare la  asertivitatea Turciei in Meditareana Orientala ,Ankara urmareste: “minimize Turkey's isolation in the Mediterranean, one which has gradually worsened since 2010, following one diplomatic crisis after another with Israel;counter strategic cooperation between Cyprus, Greece, Egypt and Israel, including joint diplomatic, energy and military initiatives;cut into the emerging Cypriot-Greek-Egyptian-Israeli maritime bloc;push back against Arab (Egyptian and UAE) pressure on al-Sarraj/ lider GNA – n.n./;fill the European vacuum in Libya; and emerge as a deal-breaker in the Mediterranean rather than a deal-maker.” [9]

Ceea ce atrage cu  deosebire atentia in noile miscari intreprinse  de Ankara in Mediterana Orientala este faptul ca ea se pozitioneaza astfel in tabara opusa Rusiei , dar si unor puteri orientale. A interpreta aceasta pozitionare a sa prin prisma  ostilitatii dintre puterile sunnite  si cele shiite  este simplist fata  de realitatile regionale complexe , iar pozitia anti-occidentala a  Ankarei  , contrara statutului sau de aliat al NATO , este  cu precedente notabile , asadar fara accente surprinzatoare. Sunt de asteptat evenimente cu tot mai pronuntata tenta geopolitica, cu  Ankara ca  initiator. Reactia puterilor occidentale este de asteptat si ea , in sensul ca UE va cauta sa stapaneasca asertivitatea Turciei, iar SUA are a-si defini pozitia , deocamdata oarecum neclara si  confuza. Germania incearca sa joace un rol de mediator, pe care Rusia pare sa-l primeasca in dosarul libian[10], iar Franta poate sa fie un factor decisiv in evolutia acestuia. Citandu-l pe George Friedman de la ‘ Stratfor’ : “We are now entering a new phase. The Turks are not so much in control of the Eastern Mediterranean but all countries in the region must take their wishes and intent seriously. They do not dominate the Mediterranean basin, but they dominate the Mediterranean’s defining issues – maritime boundaries and its oil chief among them. Most important, the maritime delimitation agreement with Libya has made Turkey the driving force in the region for now and, we think, in the long run.”[11]

Turcia a deschis un nou dosar in Mediterana Orientala , afirmandu-se ca un jucator de calibru in regiune , care obliga ceilalti actori sa-si defineasca pozitiile . Noul dosar deschis de catre Ankara in Mediterana Orientala nu va fi fara urmari  notabile in evolutia sa in ce priveste deopotriva bazinul Marii Negre si Balcanii de Vest .
 
2 ianuarie 2020
 
 

 

 

 
 
[1] Turkey signs maritime boundaries deal with Libya amid exploration row, Middle East Monitor- Memo, November 28, 2019-https://www.middleeastmonitor.com/20191128-turkey-signs-maritime-boundaries-deal-with-libya-amid-exploration-row/
 
[2] Turkey to establish a military base in Lybia,  December 18, 2019   https://www.middleeastmonitor.com/20191218-turkey-to-establish-military-base-in-libya/
[3] Amberin Zaman , Turkey’s military involvement in Libya set to grow, ‘Al-Monitor, The Pulse of the Middle East’ ,December 16, 2019-https://www.al-monitor.com/pulse/originals/2019/12/turkey-military-involvement-libya-war-grow-erdogan.html
[4] Ahmed Gomaa, Pacts between Libya, Turkey raise tensions with Egypt , ‘ Al-Monitor’ , December 20, 2019 -https://www.al-monitor.com/pulse/originals/2019/12/egypt-criticism-libya-tripoli-government-turkey-agreement.html
[5] Ibidem
[6] George Psyllides, Erdogan: Greece will pay the price internationally for expelling Libyan envoy,   ‘Cyprus Mail’ ,  December 9, 2019- https://cyprus-mail.com/2019/12/09/erdogan-greece-will-pay-the-price-internationally-for-expelling-libyan-envoy/#disqus_thread
[7] Ibidem
[8] Erdogan announces plan to send troops to Libya, ‘ Al Jaazera’ , 26 December 2019, https://www.aljazeera.com/news/2019/12/erdogan-announces-plan-send-troops-libya-191226090214331.html
 
[9]  Burak Bekdil ,Turkey's Gunboat Gambit in the Mediterranean, December 30, 2019, The Gatestone Institute    https://www.gatestoneinstitute.org/15347/turkey-gunboats-mediterranean
 
[10] Referitor la o convorbire telefonica Merkel- Putin din 29 decembrie 2019  , “A German government spokesman said Putin and Merkel on December 29 agreed on a further exchange to step up ‘diplomatic efforts to find a solution’ in Libya.” - Merkel, Putin Discuss Nord Stream 2, Libya, Syria, And Ukraine
December 29, 2019-https://www.rferl.org/a/merkel-putin-discuss-nord-stream-2-libya-syria-and-ukraine/30350409.html
 
[11] George Friedman ,Turkey Makes Its Move,Geopolitical Futures’, Dec. 31, 2019- https://mailchi.mp/geopoliticalfutures/us-military-options-in-iran-1664713?e=c9c3f69866
 
 

Comentarii

Nu exista niciun comentariu

Postati un comentariu